Canon sâmbătă, Feb 6 2010 

Exista pe lumea asta o melodie merveioasa si vizionara. Atat de merveioasa si de vizionara, incat m-a facut sa cred in karma. Pentru ca atunci cand ma sui intr-un taxi si o aud, stiu ca in ziua aia am gresit cu ceva si-am dezechilibrat energiile universale. Poate am calcat un pekinez pe coada, poate am ignorat un cersetor, poate mi-am luat chilotii pe dos. Nu stiu. Stiu doar ca melodia aia e modul special al lui Mr G de a ma trage de maneca si de a-mi spune : ‘fiica mea, ai pacatuit!’. Si eu inchid ochii si-ncerc sa scap cu un Tatal Nostru, dar degeaba, ca energiile astea ieste pretentioase si nu accepta asa orice fel de compromis. Si cum in ultima vreme sunt tare pacatoasa, a inceput sa ma urmareasca si la scoala, de la telefonul apostolic al unui coleg.

Nu ma las pacalita de vocile diafane si usor de ignorat de la inceput. Stiu ca urmeaza sa-i aud vocea si simt cum imi traverseaza un fior rece sira spinarii. Vocea aia de Lucifer de printre blocuri, de-a supt lapte intr-un cartier gen Craiovita. Vocea aia sparta care-mi spune ca nu ne-am nascut in locul potrivit. Eu simt decat ca nu ma aflu in locul potrivit in momentul ala si ca tocmai mi-a plesnit un vas de sange la auzul vocii aleia de ipocrit, care pana una alta s-a nascut intr-un loc in care face o groaza de bani pe o dejectie de melodie difuzata nonstop, in care canta *surpriza* despre cat de naspa e Romania (marea pasiune a omului de cacat rand din Romania e sa se planga ca o muiere proasta de pe marginea santului de cat de naspa e totul, chiar daca profita si el din cand in cand de pe urma asta, si sa dea vina pe altii, chiar daca e si vina lui; de fapt, chiar daca e in mare parte vina lui). Adica, pana la urma, cine-l impiedica pe neica asta de zice ca nu s-a nascut in locul potrivit sa se faca bellboy in Germania? Ii e teama ca n-o sa primeasca azil politic acolo? Oare o sa-l impuste cineva cand o sa incerce sa treaca Dunarea inot pe la Cazane? Poate se teme sa nu-si bage familia in belele daca o sterge?

Dar n-ar fi nimic daca numai logica mea ar fi lezata in tot procesul asta. Nu, melodia asta are clar niste puteri inextricabile care nu numai ca-mi duc sistolica si diastolica la valori care depasesc puterea de masurare a oricarui tensiometru. Nu, ea imi provoaca pe parcursul zilei ticuri nervoase si convulsii. Ma face sa fiu fotofoba, sa cant Stairway to Heaven de la coada la cap si sa-mi imaginez cum ar fi sa fac o ciulama de prunci nevinovati care ingana ’suntem copii, de-acum vom fi…’ . Si ma mai face ca, odata ajunsa acasa, sa beau 3 litri de aghiazma si sa tamaiez tot locul, sa-l alung pe necuratu`.

Asa ca Doamne, te roaga preaplecata Ta sluga, data viitoare fii mai rezonabil si baga o Lady Gaga.

Follow the yellow brick road, bitches! luni, Dec 21 2009 

Azi am o mare aversiune fata de sfaturi, sfatuitori si toti practicantii sportului de mare interes national denumit generic datul cu parerea. Formatorii de opinii. Trainerii. Autorii de self-help. Indivizii carora li se pare ca viata e o mare formula matematica de o complexitate nemarginita pe care doar ei, cei alesi, au descifrat-o. Si care tin sa ti-o impartaseasca, nu cumva -Doamne fereste!- sa mori fara sa detii cheia catre tineretea fara batranete, viata fara de moarte si cele 7 la puterea n virgine care te asteapta dincolo de portile raiului daca le aplici formulele de cacat. Pentru ca, e clar, toti vrem acelasi lucru, avem aceleasi aspiratii, ce sa mai, suntem emotionant de asemanatori. Exista un panaceu pentru toate nevoile umane si numai ei il detin. Ei sunt cei care te fac sa arunci scarbit funia si sapunul, ei sunt cei care te ajuta sa-ti gasesti sufletul pereche, ei sunt cei care te scapa de constipatie si-ti ofera fericirea pe tava. Pentru ca fericirea e tinta suprema a oricarui om si reprezinta o constanta universala.

Totusi, hai sa le acord circumstante atenuante si sa presupun ca semizeii in cauza nu scriu cartuliile sau nu fac bloguri pe tema asta cu 1000 de bannere pentru ca sunt atat de absurd de aroganti incat sa creada ca au darul omniscientei si ca au solutiile tuturor problemelor rasei umane. Hai sa presupunem ca o fac pentru bani, sex si pentru ca intuiesc ca 90 % din populatie e suficient de idioata incat sa le inghita ineptiile, ceea ce probabil e mult mai aproape de adevar. Si, pan` la urma, cand te stergi la fund cu hartii de 100 de euro, iti permiti sa fii generos. Iti fumezi linistit trabucurile si-ti conduci Bentley-ul sau ce rahat de masina de lux ai si spui prostimii ca fericirea sta in…mmm…rasfoiesti prin dictionarul de clisee…aaaa…in lucrurile simple. Sau in iubirea fata de aproape, actiunile caritabile, disponibilitatea pentru noi experiente, reinventarea personala perpetua, apartenenta la o comunitate. Ah, da, era sa uit de acceptarea propriului destin. Pentru ca, se intelege, domnul trainer nu isi permite sa fie ateu. Nici sa creada in conceptul traditional de Dumnezeu, pentru ca risca sa para habotnic. Nu, el crede ca undeva intre Andromeda si Perseus se afla o forta nedefinita care guverneaza intregul univers dupa reguli numai de ea stiute. De unde ideea de destin. Imi dau lacrimile. Ma rog, acum deja deviez spre alt subiect care ma irita. Dar sa revenim. Totusi, daca stau sa ma gandesc, domnul trainer nu e nici pe departe la fel de enervant ca voi, aia care-i furnizati banii. Care-i cumparati brosuricile, ii dati copy-paste la spusele intelepte pe blogurile voastre, il tineti la statusuri si il pomeniti in conversatii . Care recunoasteti ca sunteti atat de handicapati incat trebuie sa va spuna cineva ce vreti de la viata, pentru ca singuri nu v-ati fi dat seama. Si care la randul vostru va simtiti atat de inspirati de el incat simtiti nevoia sa-i inspirati la randul vostru pe altii si mai prosti decat voi. Si ce e cel mai rau in toata povestea asta e ca ajung toti sa se simta importanti si speciali si sa creada ca ei pot sa schimbe ceva si ca ei conteaza. Nu, nu contati. Sunteti o cota de piata. Punct. Dar nu e ca si cum v-ati da vreodata seama de asta, pentru ca atunci stirile de la ora 5 ar avea spatiu triplu de emisie.

Eh, si acum ma  uit la cata postu` am scris despre ceva care in esenta e un lucru inaltator : domnii traineri isi numara banii, iar prostii se simt impliniti spiritual pentru ca i-au zambit lu` Vasile de la 2 si i-au facut viata mai frumoasa.

Later update : Acelasi sentiment duios, roz si pufos ma incearca si cand vad oameni care fac ochii cat cepele cand vad ca stilul lor de viata nu e universal valabil.

duminică, Dec 13 2009 

Unii sunt periculos de aproape mai tot timpul, fara s-o stie nici ei decat la nivel de puseuri scurte venite din adancuri. Altii, pe de alta parte, habar n-au ca exista pana cand nu au parte de ceea ce ei percep ca fiind cea mai umilitoare tradare posibila, care vine mai devreme sau mai tarziu, cand incep sa se intrebe de cand au inceput toate vanturile astea aride si sterpe sa le rascoleasca nisipul si sa le descopere crevasele, fara sa aiba habar ca toata povestea asta e pur si simplu o clauza contractuala si ca astea-s regulile jocului. Si niciun joc nu se joaca pe jumatate. Dar ei toti uita de semnatura pe care au mazgalit-o nonsalant pe vremea cand habar n-aveau ce-i aia o clepsidra. Si cauta portite. Scapari. Lacune. Cauta pietre la care sa se inchine si zei pe care sa-i slujeasca, visand sa se prefaca si ei in megaliti ridicati la ceruri si sa eludeze umanul, cand de fapt nu exista asa ceva. In loc sa inteleaga ca tot declinul asta organic, cat de revoltator ar fi, tot al lor e, ei il resping pentru ceva sec si mort. E circular si nu rezolva nimic. E doar un placebo care le linisteste temporar angoasa.

Mereu am urat trisorii.

Saturnaliile joi, Noi 19 2009 

Acum e Fiul Omului si a inviat a treia zi dupa scripturi. Tine genunchiul puternic apasat pe gatul ei, se uita ca un bezmetic in jur si e liber. Liber asa cum a fost numai El, celalalt, cand a despartit lumina de intuneric.  Acum stie si cat de dezgustator de sclav a fost. Stie ca pana acum ea l-a tras dupa ea cu lesa ei fina de matase neagra. Acum lucrurile stau altfel. Lesa e la el si acum numai el poate sa desfaca toate cele 7 peceti sau sa fie arhitectul celor 7 zile. Dar nu prea stie ce sa faca cu libertatea de teama sa n-o piarda. Pentru ca nu stie ce inseamna acum si nu poate sa-l cuantifice. E liber, deci nu mai are timp. Nu mai este timp. Pana realizeaza ceva palpabil, s-ar putea sa se faca maine. Si acum stie ce va fi maine. Maine va fi ea, ea cu lesa ei si cu zambetul ei galben si cu toate camuflajele si deghizarile ei nenorocite. Maine o sa-si afunde adanc bocancii in cadavre si-o sa flegmeze pe ele. Maine o sa fie alergatorul cronic de cursa lunga si-o sa se creada fericit sau nenorocit, cand de fapt nu asta conteaza, cand el, lasul, azi, acum, ar fi putut rasturna pamantul. Maine va trebui sa astepte pana la viitorul decembrie, acordat de capriciile ei patriciene…

…Si maine nici n-o sa stie.

Stop motion luni, Noi 9 2009 

Ma tarasc de 1000 de ani pe-aici. Azi, cel putin, asa e. Maine o sa fie doar 2. Sau 5. Sau o luna. Habar n-am. Nu ma intereseaza cifrele decat in masura in care le percep, iar azi ploaia a apasat atat de greu incat m-a facut sa le simt. Sa-mi simt toate tarsaielile si ezitarile si pasii nanometrici. Si blestemata de carapace lichida. Pe care si pe-asta o port tot de 1000 de ani. Zidurile nu se fisureaza de 1000 de ani si totusi de 1000 de ani lumea tot face implozie. Si tot de 1000 de ani nu am dreptul sa vorbesc. Nu stiu daca maine o sa pierd toti anii astia sau pur si simplu o sa se scuture de ploaie si-o sa devina mai putin grei.

Azi stiu doar ca acum 1000 de ani m-am trezit si ca de-atunci tot ploua.

Nu sunt aici… vineri, Oct 23 2009 

…si nici c-am fost vreodata.

3. joi, Oct 15 2009 

Una mi-a indesat pe gura un prosop imbibat pana la refuz cu cloroform, iar alta mi-a zis ca o sa alerg toata viata dupa un bisturiu care sa ma doara. Si, ca sa fie distractia mai mare, a treia a spus mustacind ca o sa fiu o mare nehotarata. Cea mai mare. Ca o sa pendulez vesnic intre ura de cloroform si teama de bisturiu. Dupa care mi-au dat un bobarnac si au inceput sa rada.
Evident, idealizez in momentul asta. La drept vorbind, eu una nu cred ca saracele de ele s-au gandit asa departe si nici nu cred ca le interesa prea mult. Ce stiu eu, or fi baut si o tuiculita-doua inainte cat sa se incalzeasca si sa uite de frigul ala monoton din care pescuiau luminite cu momeli roase de vreme. Ideea e ca, asa cum au spus ele in sictir, asa a fost.
Ei, acum nu va ganditi ca treaba cu cloroformul presupune ca nu simt bisturiul. Aici e hiba. Il simt, dar nu ma doare. Ceea ce, dincolo de un anumit punct, e chinuitor. Un chin curat, igienic, fara spaime si angoase, ca o insomnie in noaptea polara. Dupa o vesnicie in care nu-i simti decat apasarea, se strange in tine lent si agonizant dorinta sa-i simti taisul. Stii ca trebuie sa existe bisturiul suficient de ascutit cat sa invinga rezistenta letargica a cloroformului. Stii si unde ar trebui sa taie, pentru ca in locurile alea mai simti o parere de puls. Si-ti vine sa urli. Dar n-o faci, pentru ca totusi ti-e frica. Ti-e frica de responsabilitatea durerii. Vrei sa vina independent de tine. Dar nu vine niciodata fara tine.
Si esti mereu intr-o stare de provizorat. Pentru ca taieturile astea boante sunt ca si inexistente. Stii ca n-ai cum sa ramai asa, dar ca sa te operezi definitiv ar trebui sa gasesti lama perfecta, pe care o cauti fara tragere de inima si de care ti-e frica pana la inghet.

De fapt, vorbesc prostii, ce frica? Cloroformul ti-o rezolva si pe-aia in timp.

The slip sâmbătă, Oct 3 2009 

Si pentru ca de fiecare data cand jinduiesc intens dupa punctul ala fix care sa ma ajute sa rastorn pamantul, sau hai, ca nu sunt eu o mare ambitioasa, macar sa-l deplasez acolo cu un grad-doua, ma pomenesc izbita de o anxietate viscerala, combinata cu un fel de speranta infinitezimala si complet nejustificata, mereu imi pun intrebarea cand si unde s-a produs declicul. Ce miscare subtila si imperceptibila a dus la naruirea echilibrului ala instabil? Cand Dumnezeului am comis propriul meu pacat originar? Pentru ca oricine ramane cu amintirea Edenului. In cazul meu, e vorba de loc`sorul ala cu multe, multe puncte fixe, de o impecabilitate atat de diabolica si de fragila, incat orice miscare ai face, se prabuseste irevocabil. Si cum sa nu te tenteze gandul de a incerca dinamica lumii asteia ? Si pana la urma te incumeti si o faci, si s-a ales praful de portelanul fin al unei lumi coerente si perfect ordonate. De-acum inainte stii. Stii ca, pe orice ai fi mizat, n-aveai cum sa castigi. Fiindca nu puteai sa alegi decat fie sa ramai nemiscat intr-o lume perfecta, fie sa te misti intr-un haos in care nu mai are nicio importanta ce faci.

Stai cateva momente, respiri adanc, si te uiti cu ochii carpiti de somn in jur. Si atunci incepi sa-i vezi mai bine pe ceilalti. Ii vezi ca se misca, deci si-au pierdut si ei paradisul. Si totusi se comporta ca si cum inca ar mai avea parghii si scripeti si ca si cum ar putea intr-o zi sa rastoarne pamantul. Aiurea. Au in continuare reguli. Gandesc in sabloane, care sunt un fel de surogat pentru punctele de sprijin pierdute. Le e peste mana sa accepte ca totul se schimba de la un moment la altul. Pentru ei trenul in statia X e totuna cu acelasi tren in statia Y sau cu acelasi tren deraiat. Daca in 51 % din cazuri ai fost cineva, vei ramane aceeasi persoana in restul de 49 %. E mai comod. La fel cum e mai comod sa faci mistouri cu doze mici de venin in ele sau sa zici grosolanii glumete decat sa fii sincer intr-un mod uman. De fapt, asta nu inteleg eu. Cum de multi si-au pierdut si umanitatea odata cu paradisul. Teoretic, una ar trebui sa o continue pe cealalta. Dar nu, ar fi prea obositor. E mai usor sa ne disipam energia in alte aiureli pe care le gasim “practice” sau “concrete” si sa ne facem de lucru cu punctele de sprijin inventate.

Si pentru ca uneori ti se taie de tolerat teatrul asta vulgar pe care la urma urmei nici nu-l intelegi, te pomenesti ca ai ramas singur intr-o lume care ar putea foarte bine sa nici nu existe si cu care totusi trebuie sa te descurci fara sa te pierzi pe tine.

Alternativa luni, Sep 14 2009 

Dupa ce a ratat voluntar ceea ce don’soara June a prezentat sugestiv in al ei Say hey there, Sinapsa prezinta varianta proprie a unui debut de an scolar ce se anunta tumultuos (?). Asadar, un 14 septembrie 2009 de nimic :

In virtutea anumitor dereglari de ordin chimic (?!) din organismul Sinapsei pe care nici ea nu le intelege, Sinapsa are dimineti in care se mai trezeste pe la 5-6, nu poate sa adoarma la loc, mediteaza la o problema existentiala mai mult sau mai putin complicata, iar in vreo ora adoarme si viseaza chestii demne de un tablou de Bosch pan` la vreo 11-12. Dar asta-i alta poveste.

Ideea ca dimineata asta a fost una din ele, iar problema existentiala complexa abordata astazi a fost :drums: Dumnezeu (!). Un domn altminteri respectabil, dar mult prea inconsecvent ca sa o convinga pe Sinapsa. Sau pe altii. In vremurile bune, era mai autoritar, avea delegati fiorosi prin care se impunea si avea un succes destul de mare gratie anumitor tehnici persuasive brutale si a gradului redus de alfabetizare. Dar, ce sa-i faci, vremurile se schimba, si domnul nostru a trebuit sa se conformeze. Vorba ceea, secolul vitezei, free world si alte bazaconii. Si a devenit mai flexibil. Si-a angajat niste piaristi buni de condei si specializati in tehnici de marketing si din batranul incruntat si anacronic care tuna si fulgera, actionand dupa o logica obscura inchisa intre peretii vreunei abatii medievale, a devenit brusc un personaj binevoitor, detinator de diploma in psihologie, cu o aura de autor de carti de self-help. Si, constient de faptul ca omul modern nu mai are nevoie de inca o povara, a gasit de cuviinta sa-l elibereze de povara responsabilitatii, treaca de la El. Pentru ca, nu-i asa, daca stii sa-L recunosti intr-o punga dusa de vant si sa vorbesti cu El, esti salvat. Daca Il vezi in vreo coincidenta idioata care te scapa dintr-un rahat, esti mantuit. Nu conteaza ca ai ramas acelasi camatar jegos si meschin si ca te vinzi non-stop pe toate planurile pe niste dobanzi infernale. Sau ca ai albit nu stiu cate funduri de la atata pupincureala si sa scapi de ratele de la banca si sa faci bani e tinta ta suprema. El stie sa ierte, ca, deh, e economie de piata si altfel ii pica businessu`… Si…

Eh, dupa acel ’si’ n-a urmat mare lucru, in afara de ganduri si mai dezlanate decat alea despre Dumnezeu, a caror sinteza mai coerenta am facut-o mai sus. Dupa care au urmat visele boschiene. Trezirea, ciocolata calda, uitatul pe pereti si mai pe seara iesirea intr-un Patrick’s pustiu. Si acum clampaneala asta cvasi-inutila.

Asta e alternativa de nimic a Sinapsei.

Advertising space vineri, Iul 10 2009 

Nu, nu ma frecventeaza muzele. Vreau cercei :D . Cercei shmekeri voinici de-ai lu` Nix. Si nu oricum, ci sans dinero. Iar cum don’soara Nix este posesoarea unui spirit comercial sanatos si bine inradacinat, Sinapsa s-a vazut nevoita sa scrie acest post, in care mai cu draga inima ar fi vorbit despre Tobica, o veche iubire platonica de-a ei.

Asadar, post speshal pentru don’soara Nix. Continutul? Sinapsa a avut o gama larga de idei in privinta lui, de la o poezea-slogan cu ritm si rima indoielnice pana la un dans tematic de sustinere. Din pacate, Sinapsa e o individa fara prea mari aptitudini in sfere inalte, asa ca o sa ma rezum la a explica de ce Nix este o persoana de interes pentru Sinapsa si de ce nu a tratat-o cu dispretul ce se cuvine in mod normal unei asemenea cereri odioase si pline de un mercantilism absolut repugnant. And a-one-two-three:

  • Nix e posesoarea lui Tobica
  • Si pe deasupra, furnizoarea de filme si muzica hackuite prin mijloace dubioase
  • Nix mai joaca ocazional rolul de suport tehnic pentru o Sinapsa complet atehnica
  • In calitatea la fel de ocazionala de Maica Tereza, Nix este persoana de legatura a Sinapsei cu calea cea dreapta, care o protejeaza atat de mana razbunatoare a Domnului, cat si de cea a organelor de politie sau a fiscului
  • Nix poseda si o rabdare suficient de mare incat sa asculte si aburelile Malitiosului, si tanguielile Melancolicului
  • Nix is a sugar-junkie!
  • And, last but not least, Nix imi va face cercei gratis :>

There you go! :D

Pagina următoare »