Apropo…

…de faptul ca eu vorbesc pe-aici mai mult cu peretii sau, mai degraba, cu scaunele (pixelate), mi-am adus aminte de o poezie de Marin Sorescu:

Capriciu

În fiecare seară
Strâng de prin vecini
Toate scaunele disponibile
Şi le citesc versuri.Scaunele sunt foarte receptive
La poezie,
Dacă ştii cum să le aşezi.

De aceea,
Eu mă emoţionez,
Şi timp de câteva ore
Le povestesc
Ce frumos a murit sufletul meu
Peste zi.

Întâlnirile noastre
Sunt de obicei sobre,
Fără entuziasme
De prisos.

În orice caz,
Înseamnă că fiecare
Ne-am făcut datoria,
Şi putem merge
Mai departe.

---