Nu-i asa ca esti si tu…?
Oh ba da, nu mai nega, sora mea intru profunzime si vorbe de duh scoase cu clestele din gurile altora! Hai sa ne imbratisam! Sa ne cumparam megafoane si sa ne strigam sistemele filosofice noi, originale!
Stii ce e si mai eficient daca vrei un piedestal caldut? Mizeria. Fa mizerie in jurul tau. Cat sa-i transformi pe ceilalti in teste Rorschach bipede. Altfel iti ocupa locul.
Ce spui? Nu-ti sta in fire? Iti ajung megafoanele? Adevarul e ca ai obtinut si tu un piedestal decent cu ajutorul lor. Dar crede-ma, e mult mai eficient sa le si ingropi pe ale altora. E o tehnica si asta, sa stii. Bineinteles, megafoanele sunt baza. Dar iti spun, daca mai faci si un pic de noroi in jurul tau, efectul e garantat. Ce spuneai? Ah, pamantul e rotund? Fascinant. Durerile dor? Nu m-as fi gandit. Dar stii ce e absolut captivant? Talentul tau special de a le invalui intr-o aura nebuloasa si criptica. Superb, emotionant… Ah, cata arta! Imi vine sa plang. Nu e nicidecum usor sa invelesti idei perimate intr-un staniol de cuvinte si sa le faci sa nu para atat de second-hand pe cat sunt. Esti aleasa muzelor, clar!
Si, daca tot am aflat azi de la tine surprinzatorul fapt ca lumina se descompune in culorile curcubeului, imi spui si mie in cuvintele tale frumoase cat e ceasul?
Scrieti un comentariu