Zile

Da.Nu.Stiu.Nu stiu.Lasa-ma. Sunt zile in care te-ai descurca de minune doar cu atat, nu-i asa? Zile in care te trezesti ca din Dumnezeu stie ce cotlon a rasarit o ura activa si vehementa fata de celelalte cuvinte. Inutile. Zile in care fiecare cuvant articulat in plus de ceilalti iti starneste o furie difuza, viscerala. Sa nu mai vorbim de momentele in care esti fortat de imprejurari sa treci dincolo de granitele unui vocabular care-ti este arhisuficient. 

Pe de alta parte, sunt zile in care, inarmat cu acelasi minim bagaj de replici, astepti ceva. Astepti ca cineva sa discearna intre milioanele de ‘lasa-ma’. Zile in care prin ‘nu’ exprimi cea mai disperata rugaminte pe care ai fost in stare sa o adresezi. Si dincolo de care astepti un torent de vorbe care nu vine niciodata. Sau vine prea tarziu. Zile in care ‘da’-urile sunt echivalentul unor capitulari neputincioase frumos ambalate

Evident, in cele mult mai multe zile te afli in cealalta extrema. Zile in care contorsionezi cuvintele, le pervertesti, le reversi in suvoaie absurde. Zile in care esti un clovn si o curva a cuvintelor. Zile in care ceilalti iti iau in serios orgiile verbale nascute din disperare si din frica de neant si le folosesc ca tot atatea piese ale unui puzzle parsiv. Zile in care, odata epuizat fluviul de cuvinte, ramai in fata unei pustietati infinite care nici nu doare de seaca ce e.

Ei, si mai sunt zile in care te apasa ca o greata cuvintele pe care nu le-ai spus. Si pe care nu mai are niciun rost sa le spui pentru ca nu te mai reabiliteaza.

Imi pare rau…

---