Ei, bine…

Ce sa fie, ce sa fie? Ca de obicei, am avut o idee destul de clara inainte de a da click pe new post. Dar pasul asta imi e de cele mai multe ori fatal. Writer’s block? Poate. Ideile se transforma in justificari nebuloase. Si mai e o parte proasta in toata chestia asta : imi aminteste ca nu sunt eu pentru mine. Oricat ne-am ascunde dupa deget, nimeni care a pus mana pe stilou nu scrie pentru el [contradictie evidenta cu Sinapsa despre Sinapsa, da` ce sa-i faci, asa-s eu...sucita]. Asadar, sunt eu pentru voi. As fi eu pentru voi si daca n-ati exista voi. De ce? Unu, pentru ca eu nu ma iau in serios. Doi…sa zicem ca as face abstractie de voi. Ei, ce ramane? Eu. Dat fiind faptul mentionat la punctul unu, va dati seama ca nu reprezinta mare lucru. Eu. Punct suspendat intr-un neant creat prin negatie. Acum, sincer vorbind, vi se pare comod sa fii o amarata de particula incremenita intr-un abis nedefinit? Ce rost are? Cum ar putea sa-si omoare timpul? Ce optiuni are in materie de entertainment? Nu-si ajunge. Eh, si de-aici toata povestea cu Big Bangul. Fantezia unei particule plictisite. Cam asa e si cu mine : chiar de m-as lipsi de voi ar trebui sa va reinventez din plictiseala sau din disperare. Parafrazandu-l pe Voltaire, daca voi n-ati exista, il faudrait vous inventer.

Asa ca, vrand-nevrand, voi existati. In realitate sau in mintea mea. N-are niciun fel de importanta. Principalul e ca sunteti si voi la mijloc. Nu sunt numai eu, particula deliranta. Careia ii place sa se joace. Descompune, recompune. Se plictiseste. Distruge. Dupa care e deprimata o vreme. Si, evident, o ia de la capat. Zau asa, dragilor, nu mi-ati invatat rutina pana acum? 

Evident, m-am pierdut in explicatia asta. Ca de obicei. Si am uitat ce vroiam sa spun. Nu face nimic. Mai grav e ca am uitat cine sunteti voi…

---