Arhiva categoriei
Mai jos aveţi lista tuturor intrărilor din Carti categorie.
Si ce-ai mai facut?
Multumesc de intrebare, acum am o justificare pentru risipa de cuvinte. Am fost ipohondra, fricoasa, vinovata si m-a izbit o pofta nebuna de alergat. Nu te impacienta, era o pofta mai degraba pitsi decat ‘profunda’. Si spre seara, dupa ce am citit din ”Muntele vrajit” vreo 40 de pagini, l-am auzit pe Thomas Mann vorbindu-mi in cap si povestindu-mi gandurile si m-am simtit ca un personaj dintr-o nuvela pe care cu siguranta n-ar fi scris-o niciodata. Intai pentru ca nu sunt nici burgheza, nici artista . Si in al doilea rand…eh, in al doilea rand, nu prea am eu stofa de personaj. Si m-am mai gandit ca poate o sa-mi gasesc locul. Sau nu. Sau macar o sa supravietuiesc daca nu o fac. Mai tarziu cred ca m-am straduit sa ma preocupe mai mult o persoana cvasi-necunoscuta, doar ca sa scap de plictis, si am facut cateva presupuneri usor aberante, dar distractive, pana mi s-a facut somn.
Si nu mai stiu…
Ah ba da, si in momentul ala, Thomas Mann a inceput sa-mi repete de vreo cateva zeci de ori, ca un pick-up stricat, ca timpul e o “sora muta”. Si cand stii asta, ce rost mai are sa te uiti la ceas inainte sa adormi?
Lumea si clopotul de sticla
N.B. : Acest post nu se vrea nici pe departe a fi o recenzie 
Voi incepe cu o afirmatie cat se poate de banala si care va suna a cliseu : niciodata nu m-am regasit intr-o masura atat de mare in personajele unei carti. Ba mai mult, niciodata nu mi-am regasit lumea intr-o masura atat de mare in lumea unei carti. Nu lumea livresca, care, cum ar spune Michele, este ‘tragica si sincera’, nu lumea care iubeste, ci lumea in care traiesc. Lumea care NU este sincera, lumea care NU este tragica, lumea care NU iubeste. Lumea care este banala, lumea in care nu capeti consistenta decat in momentul in care iti pui o masca. Lumea in care simulezi sentimente si iti cizelezi simulacrul pana la perfectiune. Lumea care NU se schimba.
Cinci personaje care fac conjecturi referitoare la ceilalti, incapabile fiind de a evada din propriul univers si de sub tirania propriilor obsesii. Mariagrazia – vaduva patetica ce incearca cu disperare sa-si pastreze amantul, Leo – oportunistul cinic si afemeiat, Lisa – femeia trecuta care viseaza la o dragoste ‘pura’ cu adolescentul Michele, Carla – fata obosita de lumea in care traieste si care isi doreste cu disperare o ‘viata noua’, Michele – tanarul exasperat de luciditate si de constiinta propriei indiferente. Mama, amantul, copiii, rivala – cinci masti care se schimba printr-un joc subtil si carnavalesc. Finalul nu prezinta nicio minune, nicio revelatie naucitoare care sa sparga clopotul de sticla al indiferentei, ci aduce cu sine numai resemnarea la conditia de masca.
Sinceritatea dispare, emotiile isi pierd sensul si devin simple notiuni, iar omul modern, rupt de transcendent, nu mai are decat doua alternative : sa fie o papusa ce functioneaza automat, mecanic, fara a-si constientiza conditia sau sa traiasca vesnic torturat de aceasta, intr-un efort disperat si lipsit de speranta de a o depasi si de a gasi o fisura in zidul indolentei…
Nu de putine ori, m-am simtit insensibila la probleme care ar fi trebuit sa ma preocupe. Nu de putine ori, mi-am privit viata cu pasivitatea cu care as fi privit un spectacol prost regizat. Nu de putine ori am simulat stari sau am facut eforturi disperate de a-mi impune anumite sentimente pentru persoane care altminteri m-ar fi lasat rece, si asta numai pentru a ma convinge ca traiesc, ca duc o existenta normala…
Nu stiu unde si cum traiti voi, dar eu am senzatia ca existenta mea e inglobata intr-o lume in care oamenii iubesc dintr-o acuta lipsa de ocupatie, discuta doar ca sa aiba cu ce sa-si umple timpul si, in general, fac lucrurile doar ca sa le faca. Nu arat cu degetul, si eu fac parte din randul lor. Eu sunt una dintre persoanele pentru care, intr-adevar, viata nu se schimba. Fie ca vorbesc sau ca nu vorbesc cu cineva, fie ca fac sau nu fac ceva, inevitabil revin in acelasi loc mereu…
Una din placerile mele
“Foarte probabil, exista in mod firesc o oarecare doza de absurditate intr-o emotie sincera, dar zau ca nu-mi pot inchipui de ce ar trebui sa fie asa, in afara de cazul cand omul – acest locuitor efemer al unei planete insignifiante-, in pofida tuturor chinurilor si stradaniilor lui, ramane doar o gluma a unei minti eterne”
Imi place Somerset Maugham de cand l-am descoperit, adica de prin clasa a 8-a. Pe atunci citeam un volum numit ‘Ploaia si alte povestiri’. Ma relaxa. Stilul usor ironic, umorul englezesc, care imi creeaza tot timpul o stare aparte (o incantare pe care nu am cu ce sa o aseman si pe care n-as da-o pe 1000 de momente in care rad in hohote) si subiectele abordate erau pe gustul meu. Tin minte si acum ‘Zmeul’, pe care am citit-o in tren si ‘Lordul Mountdrago’. Ah da, si ‘Taipanul’ si ‘Inainte de petrecere’. Fie ca actiunea se petrecea in Londra, fie in atmosfera exotica a coloniilor britanice, toate imi placeau in egala masura. Si acum cand scriu despre ele simt ca ma incearca aceeasi incantare ca si atunci cand le citeam.
Acum 2 saptamani, in timp ce ma invarteam printre cartile expuse la libraria scolii – habar n-am care e numele ei oficial-, am vazut o carte de el numita ‘Placerile vietii’ (in original ‘Cakes and ale’) , pe care nu m-am putut abtine sa nu o cumpar si bine am facut. Pentru ca am redescoperit senzatia de detasare pe care mi-o provocau scrierile lui. Povestea, desfasurata pe 2 planuri, unul retrospectiv si unul prezent, este relativ simpla si e mai degraba un pretext pentru o analiza satirica a lumii literare si a societatii in general. La moartea scriitorului Edward Driffield(despre care multi au zis ca ar fi fost inspirat de Thomas Hardy) , naratorul este rugat de un alt scriitor, Alroy Kear, sa ii ofere detalii despre anii de obscuritate ai acestuia si despre prima sa casnicie cu Rosie, o femeie de conditie simpla care ii este infidela, dar a carei prezenta, fermecatoare in simplitatea ei, este unul din elementele care dau savoare romanului. Pe acest fundal, naratorul ilustreaza ipocrizia, interesele si oportunismul literatilor. Dar Maugham nu face nici pe departe pe lupul moralist (in ‘Prefata autorului’, marturiseste ca unele trasaturi ale lui Alroy Kear -exponentul acestei societati- au fost inspirate chiar de propria-i persoana) , ci numai comenteaza cu o indulgenta ironica si oarecum cinica aceste aspecte.
Am citit cartea zambind, am inchis cartea zambind, avand senzatia ca, la urma urmei, nimic nu are o prea mare importanta, senzatie care mereu imi confera o siguranta amuzata…
Inainte de a imprumuta carti de la biblioteca…
…intrebati toate cunostintele daca au cartea pe care o cautati, furati bani de la parinti/bunici/rude de gradul 6/etc. si cumparati cartea, cersiti bani ca sa o cumparati, dati o spargere la librarie sau intrebati chiar si trecatorii pe strada daca o au. Asta daca sunteti ca mine si nu suportati e-book-urile 
. Pentru ca in 90 % din cazuri veti gasi pagini lipsa. Mi s-a mai intamplat o chestie asemanatoare cand am citit ‘Doctor Faustus’ de Thomas Mann, dar atunci m-am dus si am schimbat cartea la biblioteca. Insa ‘Crima si pedeapsa’ era ultimul exemplar ramas neimprumutat. Ca sa nu mai vorbesc de remarcile cititorilor anteriori, reflectand o inteligenta debordanta.Iata doua exemple de comentarii care ar trebui adaugate in ‘Dictionarul de expresii, cuvinte si citate celebre’:
- ‘Daca simti intr-adevar ceea ce citesti, atunci merita sa citesti aceasta carte’ spune duduia Popa Stefania, care pe data de 22.12.1992 era in anul 2 la Facultatea de Litere sectia Engleza-Romana (evident, a avut prezenta de spirit necesara pentru a nu a lasa citatul cu autor anonim; si ca orice autor care se respecta, si-a exersat in prealabil litera ‘D’ mare si chiar cuvantul ‘Daca’ de vreo cateva ori)
- Domnul Andrei Marius a scris pe 23.01.1995 ceva si mai inteligent si anume : ‘Nimic nu este in inteles daca inainte nu a fost in simpt‘ 
timp de 9 ani am sfidat ortografia si am scris ’simt’ in loc de ’simpt’…I’m ashamed of myself…
In incheiere, Sinapsa adreseaza un cordial si plin de compasiune ‘Hai sictir!’ celor care au depasit cu mult varsta de 7 ani si nu stiu sa citeasca o carte (care nici macar nu e a lor).
