Average isn’t what it used to be marţi, Mai 12 2009 

Crampeie din cotidian and Malitiosu` and Nimicuri sinapsa 3:26 pm

Cine spune asta? Sinapsa, o individa care in prezent se apropie cu pasi repezi de varsta raspunderii penale. Tipa altminteri mediocra. Sterila intelectual, cu o bruma de cultura acumulata in timpul verilor lenese sau ale iernilor de plapuma. Care e doar ceva mai lucida decat media. Crede ea. Si care conform unor standarde de bun simt ar trebui sa ingroase randurile unei banalitati caldute. De ce n-o face? Pai pentru ca traim in le meilleur des mondes possibles . Eh, dragilor, si aceasta le meilleur des mondes e plina de diverse personaje care mai de care mai interesante. Nu o sa ma ating de tinte usoare precum personajele mult-promovatului atlas de mitocanie urbana. Pe langa faptul ca-mi suna a cliseu, e neinteresant si plictisitor. Si drept sa spun, specimenele astea au mai mult haz decat alti indivizi ce populeaza minunatele noastre plaiuri mioritice. Indivizi precum `telectualii blogati. Sau `telectualii mai timizi, de jurnal. Sau `telectualii de hi5. `telectualii in general.

Ii stiti. Adeptii orgiilor neologice. Oamenii care cred ca trebuie neaparat sa adopte un ton serios si un aer constipat competent cand vorbesc de lucruri serioase. Oamenii care se simt obligati sa aiba tristeti nedefinite si stari meditative sictirite legate de lumea mizera si decadenta. Oamenii care pozeaza in soricei bombastici de biblioteca. Oamenii care scriu platitudini gandindu-se ca sunt originali si ca ele fac parte din intrinsecul lor intortocheat. Oamenii care au pretentia ca sunt in stare sa analizeze si sa redea stari si sentimente, fara sa aiba habar ca multe din ele sunt ireductibile si insolubile. Si niciodata pure. Oamenii care vor sa evadeze din banalitate ca sa esueze si mai penibil in ea. Oamenii care nu sunt cinstiti cu ei insisi. Oamenii pe care Eliade i-a descris mai bine decat mine in 2 eseuri  dintr-una din cele mai destepte carti ale lui. Oamenii care, conform acelorasi standarde de bun simt ar trebui sa fie undeva mai jos de mediocritatea calduta mai sus mentionata, pentru ca in eforturile lor disperate de a scapa de ea devin aproape vulgari. De ce nu sunt? Pentru ca in acceptiunea statistica a cuvantului, ei sunt cei mediocri. Ei bine, si iata cum Sinapsa, care conform unor standarde de bun simt e o mediocra, se trezeste in le meilleur des mondes possibles undeva deasupra prin comparatie.

Orwell spunea ca normalitatea nu e statistica. Aparent, nici mediocritatea.

 

Sireturile joi, Apr 2 2009 

Dileme neuronale and Malitiosu` and Manii and Nimicuri sinapsa 9:04 pm

Incerc de la o vreme incoace sa traiesc in intervalul dintre doua batai succesive de pendul. E una din putinele mele ambitii, pornita dintr-o convingere care merge mana in mana cu un fel de disperare superstitioasa. Pana acum cateva zile nu mi-a reusit. Acum imi iese. Si e al naibii de deprimant. Drumul drept. Asfaltul care-ti sta fix sub talpi. Fara nostalgii caldute. Fara asteptari entuziaste sau pline de angoase. Eu si sireturile pe care le fixez in permanenta. Eu si asfaltul. Ce asfalt? Eu si echilibristica pe o sarma care da o minima iluzie de continuitate. Totusi, nu vreau sa ma uit spre capatul ei. Un capat care s-ar putea in ultima instanta sa nici nu existe. In fine, gata cu metaforele.

Ideea era alta. Doar cand te uiti la sireturi si numai la sireturi pentru ceva timp incepi, incetul cu incetul, sa deslusesti vidul de sens care se intinde dincolo de sarma. Vidul care iti inunda in fiecare zi plamanii. In care inoti zi de zi si pe care te straduiesti sa-l acoperi. Cu idealuri, cu scopuri, cu pasiuni, cu interese, cu rude, cu prieteni, cu iubiri, cu nervi, cu depresii, cu lacrimi, cu hohote de ras, cu alcool, cu tigari, cu ciocolata, cu ziare, cu reviste, cu cataclisme, cu romane, cu Biblia, cu Dumnezeu, cu mai stiu eu ce. E un paravan dincolo de care nu se afla nimic in ultima instanta. Dincolo de care incepe vidul de sens din care n-ai incetat niciodata sa faci parte. Pe care vrei sa-l uiti. Si atunci te agati de oameni. Iti faci prieteni din ei. Uneori te indragostesti de ei. Ii scapi. Si plangi. Nu dupa ei, ci dupa paravanul frumos decorat care statea intre tine si neant.

Vidul asta de sens ma obsedeaza. Ma gandesc la el ori de cate ori nu mi-e prea frica sau prea lene sa o fac. Pentru ca, atunci cand nu ma complac intr-o viata calduta la adapostul paravanelor, mereu ma plimb printr-un labirint. Si mereu ma izbesc de ziduri. Ziduri, nu paravane. Poate ca nu exista niciun sens si vesnic trebuie sa bat aceleasi coridoare. Dar, in fond, am ceva mai bun de facut decat orbecaitul asta? Nu prea. Presupun existenta unui sens mai degraba datorita faptului ca mi-e infinit mai greu sa accept si sa inteleg o negatie totala decat din cine stie ce convingere. Asa ca iau de buna ideea ca e ceva care e mai puternic decat vidul.  Nu paravanele. Altceva. Ceva care intr-adevar sa se lege. Care sa aiba sens. Si de cand bajbai eu prin labirintul asta mi s-a nazarit de cateva ori ca poate ceva-ul asta e in lumea fara tine. Fara problemele tale meschine, fara frustrarile tale, fara ambitiile si orgoliile tale. Teoretic intuiesc asta, pentru ca e singura cale pe care n-am incercat-o. N-am reusit niciodata sa uit de mine si nici macar n-am depus vreodata un mare efort sa o fac. Pentru ca apar paravanele care iti spun ca e ridicol. Si cred o sa-mi ia ceva vreme sa o fac, in cazul in care o sa fiu vreodata in stare de asta. In mine zace un mic monstrulet meschin si al naibii de insensibil si cerebral. Si cred ca si in voi, numai ca eu l-am lasat sa ma acapareze.

Ei, dragii mei confrati intru egoism, ce ziceti, o sa iesim vreodata de-aici?

 

Mic ghid de combatere a constipatiei intelectuale duminică, Feb 8 2009 

Internet and Malitiosu` and Nimicuri sinapsa 7:24 pm

De la o vreme, Sinapsa se simte obligata sa traiasca in concret. Sa lase dracului vesnicele jonglerii abstract-conceptuale care nu duc nicaieri. Sa scape de ea insasi [greu lucru, dat fiind faptul ca aspectele lumii exterioare care o intereseaza tind asimptotic catre 0]. Normal ar fi ca obligatia asta sa o faca sa scrie despre lucruri concrete. Sa faca o epopee din cum s-a spalat pe dinti de dimineata. Drumul la paine sa devina un Bildungsroman. Sa scrie o trilogie despre cum a asteptat sa vina apa de dus. Din pacate, Sinapsa incadreaza toate chestiile astea undeva in sfera patologicului, mai precis in categoria constipatiei intelectuale.

Cititorii probabil se vor intreba: ce este constipatia intelectuala? Nimic mai simplu. E o tulburare a sistemului nervos, comuna in randul bloggerilor dornici de afirmare, caracterizata prin urmatoarele simptome : pacientul ar vrea sa scrie, sa arate lumii cine e el si ce poate, dar nu-i iese. Muzele nu-l frecventeaza. Se da cu capu` de pereti, se invarte, il trec sudori reci.  Nu trebuie sa va panicati, exista un tratament rapid si eficient.  Te afli intr-un asemenea moment stanjenitor? Nu-i nimic, relaxeaza-te si respira adanc de 2-3 ori, opreste-ti privirea pe obiectul cel mai apropiat si pune mana pe un dictionar de neologisme. Te simti mai bine deja, nu? Brusc, travaliul s-a incheiat direct pe norisorii Parnasului. Te mai scremi putin si esti gata sa-ti insiri cele mai profunde ganduri starnite de, sa zicem, lantul ruginit de la WC. Foloseste-te de orice prilej. Te-a trimis maica-ta in piata dupa praz? Better yet, poti folosi drumul drept un excelent pretext pentru o analiza complexa a lumii decadente si sictirite. Daca mai ai noroc si de-o ploicica marunta, e cu atat mai poetic si efectul artistic va fi cu atat mai mare. Nu uita sa intercalezi si vreo 2-3 referiri literare ['ma simt ca in poeziile lu` Cutarescu', 'Pisicovici spunea', 'Conform vorbelor intelepte ale lu` Dracescu'], ca deh, vorba ceea, esti si tu `telectual. Un must have sunt si frazele lungi si intortocheate. Stii, cat sa-l faca pe Proust sa roseasca de invidie. Gata? Ai terminat? Ei, ia zi, a fost greu? Ce-i drept, ai fesierii cam incordati, da` merita efortul, nu-i asa? Macar acum te stie poporu`.

Asadar, copii, cand nu va mai inspira criza economica mondiala, inflatia, criza gazelor, copiii somalezi mancati de muste, Basescu, Putin, Barack Obama, Elodia, Dan Diaconescu, frustrarile, sexul si iubirile tragice, remediul e la indemana voastra.

 

Ei, bine… marţi, Dec 2 2008 

Malitiosu` and Masti and Nimicuri and Suceala sinapsa 8:56 pm

Ce sa fie, ce sa fie? Ca de obicei, am avut o idee destul de clara inainte de a da click pe new post. Dar pasul asta imi e de cele mai multe ori fatal. Writer’s block? Poate. Ideile se transforma in justificari nebuloase. Si mai e o parte proasta in toata chestia asta : imi aminteste ca nu sunt eu pentru mine. Oricat ne-am ascunde dupa deget, nimeni care a pus mana pe stilou nu scrie pentru el [contradictie evidenta cu Sinapsa despre Sinapsa, da` ce sa-i faci, asa-s eu...sucita]. Asadar, sunt eu pentru voi. As fi eu pentru voi si daca n-ati exista voi. De ce? Unu, pentru ca eu nu ma iau in serios. Doi…sa zicem ca as face abstractie de voi. Ei, ce ramane? Eu. Dat fiind faptul mentionat la punctul unu, va dati seama ca nu reprezinta mare lucru. Eu. Punct suspendat intr-un neant creat prin negatie. Acum, sincer vorbind, vi se pare comod sa fii o amarata de particula incremenita intr-un abis nedefinit? Ce rost are? Cum ar putea sa-si omoare timpul? Ce optiuni are in materie de entertainment? Nu-si ajunge. Eh, si de-aici toata povestea cu Big Bangul. Fantezia unei particule plictisite. Cam asa e si cu mine : chiar de m-as lipsi de voi ar trebui sa va reinventez din plictiseala sau din disperare. Parafrazandu-l pe Voltaire, daca voi n-ati exista, il faudrait vous inventer.

Asa ca, vrand-nevrand, voi existati. In realitate sau in mintea mea. N-are niciun fel de importanta. Principalul e ca sunteti si voi la mijloc. Nu sunt numai eu, particula deliranta. Careia ii place sa se joace. Descompune, recompune. Se plictiseste. Distruge. Dupa care e deprimata o vreme. Si, evident, o ia de la capat. Zau asa, dragilor, nu mi-ati invatat rutina pana acum? 

Evident, m-am pierdut in explicatia asta. Ca de obicei. Si am uitat ce vroiam sa spun. Nu face nimic. Mai grav e ca am uitat cine sunteti voi…

 

Zile luni, Oct 20 2008 

Dileme neuronale and Manii and Masti and Nimicuri sinapsa 10:18 pm

Da.Nu.Stiu.Nu stiu.Lasa-ma. Sunt zile in care te-ai descurca de minune doar cu atat, nu-i asa? Zile in care te trezesti ca din Dumnezeu stie ce cotlon a rasarit o ura activa si vehementa fata de celelalte cuvinte. Inutile. Zile in care fiecare cuvant articulat in plus de ceilalti iti starneste o furie difuza, viscerala. Sa nu mai vorbim de momentele in care esti fortat de imprejurari sa treci dincolo de granitele unui vocabular care-ti este arhisuficient. 

Pe de alta parte, sunt zile in care, inarmat cu acelasi minim bagaj de replici, astepti ceva. Astepti ca cineva sa discearna intre milioanele de ‘lasa-ma’. Zile in care prin ‘nu’ exprimi cea mai disperata rugaminte pe care ai fost in stare sa o adresezi. Si dincolo de care astepti un torent de vorbe care nu vine niciodata. Sau vine prea tarziu. Zile in care ‘da’-urile sunt echivalentul unor capitulari neputincioase frumos ambalate

Evident, in cele mult mai multe zile te afli in cealalta extrema. Zile in care contorsionezi cuvintele, le pervertesti, le reversi in suvoaie absurde. Zile in care esti un clovn si o curva a cuvintelor. Zile in care ceilalti iti iau in serios orgiile verbale nascute din disperare si din frica de neant si le folosesc ca tot atatea piese ale unui puzzle parsiv. Zile in care, odata epuizat fluviul de cuvinte, ramai in fata unei pustietati infinite care nici nu doare de seaca ce e.

Ei, si mai sunt zile in care te apasa ca o greata cuvintele pe care nu le-ai spus. Si pe care nu mai are niciun rost sa le spui pentru ca nu te mai reabiliteaza.

Imi pare rau…

 

Nu-i asa ca esti si tu…? duminică, Sep 21 2008 

Malitiosu` and Masti and Nimicuri sinapsa 8:35 pm

Oh ba da, nu mai nega, sora mea intru profunzime si vorbe de duh scoase cu clestele din gurile altora! Hai sa ne imbratisam! Sa ne cumparam megafoane si sa ne strigam sistemele filosofice noi, originale!

Stii ce e si mai eficient daca vrei un piedestal caldut? Mizeria. Fa mizerie in jurul tau. Cat sa-i transformi pe ceilalti in teste Rorschach bipede. Altfel iti ocupa locul.

 Ce spui? Nu-ti sta in fire? Iti ajung megafoanele? Adevarul e ca ai obtinut si tu un piedestal decent cu ajutorul lor. Dar crede-ma, e mult mai eficient sa le si ingropi pe ale altora. E o tehnica si asta, sa stii. Bineinteles, megafoanele sunt baza. Dar iti spun, daca mai faci si un pic de noroi in jurul tau, efectul e garantat. Ce spuneai? Ah, pamantul e rotund? Fascinant. Durerile dor? Nu m-as fi gandit. Dar stii ce e absolut captivant? Talentul tau special de a le invalui intr-o aura nebuloasa si criptica. Superb, emotionant… Ah, cata arta! Imi vine sa plang. Nu e nicidecum usor sa invelesti idei perimate intr-un staniol de cuvinte si sa le faci sa nu para atat de second-hand pe cat sunt. Esti aleasa muzelor, clar!

Si, daca tot am aflat azi de la tine surprinzatorul fapt ca lumina se descompune in culorile curcubeului, imi spui si mie in cuvintele tale frumoase cat e ceasul?

 

Lumea si clopotul de sticla vineri, Mai 23 2008 

Carti and Masti and Nimicuri sinapsa 10:44 pm

 N.B. : Acest post nu se vrea nici pe departe a fi o recenzie :)

Voi incepe cu o afirmatie cat se poate de banala si care va suna a cliseu : niciodata nu m-am regasit intr-o masura atat de mare in personajele unei carti. Ba mai mult, niciodata nu mi-am regasit lumea intr-o masura atat de mare in lumea unei carti. Nu lumea livresca, care, cum ar spune Michele, este ‘tragica si sincera’, nu lumea care iubeste, ci lumea in care traiesc. Lumea care NU este sincera, lumea care NU este tragica, lumea care NU iubeste. Lumea care este banala, lumea in care nu capeti consistenta decat in momentul in care iti pui o masca. Lumea in care simulezi sentimente si iti cizelezi simulacrul pana la perfectiune. Lumea care NU se schimba. 

Cinci personaje care fac conjecturi referitoare la ceilalti, incapabile fiind de a evada din propriul univers si de sub tirania propriilor obsesii. Mariagrazia – vaduva patetica ce incearca cu disperare sa-si pastreze amantul, Leo – oportunistul cinic si afemeiat, Lisa – femeia trecuta care viseaza la o dragoste ‘pura’ cu adolescentul Michele, Carla – fata obosita de lumea in care traieste si care isi doreste cu disperare o ‘viata noua’, Michele – tanarul exasperat de luciditate si de constiinta propriei indiferente. Mama, amantul, copiii, rivala – cinci masti care se schimba printr-un joc subtil si carnavalesc. Finalul nu prezinta nicio minune, nicio revelatie naucitoare care sa sparga clopotul de sticla al indiferentei, ci aduce cu sine numai resemnarea la conditia de masca.

Sinceritatea dispare, emotiile isi pierd sensul si devin simple notiuni, iar omul modern, rupt de transcendent, nu mai are decat doua alternative : sa fie o papusa ce functioneaza automat, mecanic, fara a-si constientiza conditia sau sa traiasca vesnic torturat de aceasta, intr-un efort disperat si lipsit de speranta de a o depasi si de a gasi o fisura in zidul indolentei…

Nu de putine ori, m-am simtit insensibila la probleme care ar fi trebuit sa ma preocupe. Nu de putine ori, mi-am privit viata cu pasivitatea cu care as fi privit un spectacol prost regizat. Nu de putine ori am simulat stari sau am facut eforturi disperate de a-mi impune anumite sentimente pentru persoane care altminteri m-ar fi lasat rece, si asta numai pentru a ma convinge ca traiesc, ca duc o existenta normala…

Nu stiu unde si cum traiti voi, dar eu am senzatia ca existenta mea e inglobata intr-o lume in care oamenii iubesc dintr-o acuta lipsa de ocupatie, discuta doar ca sa aiba cu ce sa-si umple timpul si, in general, fac lucrurile doar ca sa le faca. Nu arat cu degetul, si eu fac parte din randul lor. Eu sunt una dintre persoanele pentru care, intr-adevar, viata nu se schimba. Fie ca vorbesc sau ca nu vorbesc cu cineva, fie ca fac sau nu fac ceva, inevitabil revin in acelasi loc mereu…

 

Vecernia marţi, Mai 20 2008 

Crampeie din cotidian and Malitiosu` and Masti and Melancolicu` and Nimicuri sinapsa 12:22 am

Era duminica. Duminicile sunt mereu frumoase, nu-i asa? Si erau 3, da, 3…stateau, mancau seminte cu evlavie. 3 cuvioase subtirele, imbracate in camasi in carouri. Ascultau si ciocoteau. Impasibile, drepte si tacute.

Un batranel se invartea in cerc…pe jumatate teapan, cu o privire care parca ar fi fost vidata de orice fel de continut. Revenea periodic cu acelasi mers sacadat de jucarie stricata…

Numai cercurile noastre nu se vedeau prea bine, asa decolorate de soare cum erau. Stiai ca nu am mai vorbit de multe, multe duminici? Asa ca mai vorbeam acum din cand in cand. Despre vise, despre copilarie, despre carti, despre toate aiurelile posibile si imposibile. Vorbeam asa…lung si dezlanat, ca toata ziua aia de inceput de vara. Si ca de obicei, simteam o vaga parere de rau…bineinteles, habar n-am din ce motiv. Poate imi parea rau pentru ca nu eram eu ziua aia, ca nu participam nicicum la ea, ca vantul batea oricum si fara mine, ca ma traiau pe mine mereu aceleasi duminici caldute. Da, cred ca de-asta…Dar se dizolva repede in moleseala aia care-mi taragana cuvintele si le invalmasea. Cred ca eu vorbesc mereu despre aceleasi lucruri, nu-i asa? Nu-i asa ca in fiecare seara ma pomenesc in acelasi loc, spunand aceleasi lucruri cu aceleasi sunete lenese si boeme, ascultand aceeasi slujba? Nu-i asa ca… Ah, am uitat. Nu cred ca era ceva semnificativ, oricum…Niciodata nu spun lucruri semnificative…Sunt prea plictisita, prea obosita si mai ales prea indiferenta…

 

Dar nu-i asa ca si voua va plac duminicile?

 

And now what? luni, Mai 5 2008 

Malitiosu` and Masti and Nimicuri sinapsa 11:57 pm

Cu ultimul post se pare ca am ajuns la un soi de punct terminus. Pentru ca mi-am dat seama ca eu nu o sa inteleg niciodata ce sunt din tot ce scriu, ci numai ce am fost (‘ah, draga mea, nu te credeam capabila de atata profunzime!’ …asa grait-a Malitiosul) . Si ii voi pacali si pe altii, care vor crede ca eu am fost si sunt ce scriu pe-aici. Eroare, dragilor! Nu mi-e sila de voi si nu va dispretuiesc asa cum scriam mai demult, zau! De ce mi-ar fi? Jucam impreuna, nu-i asa? Eu intotdeauna am fost pentru colegialitate. Suceala? Lipsa de incredere in mine insami? Ipohondria? Nu sunt ale mele! Poate sunt ale unora dintre voi, eu am stiut sa ma folosesc de foarfeca asa cum trebuie… 

Tot ce va cer e sa va prostiti si voi cu mine din cand in cand…Nu o sa va iau in serios pe voi si nici voi pe mine. Mastile sunt gata, sa inceapa balul!

 

Draga domnule, dumneata ma confunzi sâmbătă, Mai 3 2008 

Masti and Nimicuri sinapsa 7:56 pm

Ah, da…nicio problema, domnule, nu ma supar. Eu nu ma supar niciodata… Nu, nu, nu, vorbesc cat se poate de serios. Eu nu sunt fata aceea. Niciodata n-am vorbit despre apusuri manjite, nebuni deliranti, nuante de cenusiu sufocat, caleidoscoape de amintiri…Si cu atat mai putin despre ceea ce dumneata insisti sa numesti ‘neliniste metafizica’. Nu domnule, eu nu sunt poeta si nici nu vreau sa fiu. Ma plictisesc teribil, atata tot. Am invatat sa ma dezic de ele, domnule. Care ele? Domnule, am uitat. Nu, chiar nu sunt eu. Mi s-a spus ca seman, dar nu… Mai descompun din cand in cand lumea si o reordonez, dar asta nu inseamna ca o iau sau ca ma iau in serios. Si cu atat mai putin dumneata ar trebui sa iei toate astea in serios. Ah, cat ma bucur ca ne-am inteles, draga domnule! De-acum incolo vom putea discuta asa cum se cuvine…

 

« pagina precedentă — Pagina Următoare »